Bujor Prelipcean

Violonistul Bujor Prelipcean şi-a făcut studiile mai întâi la Galaţi, sub conducerea reputatului profesor S. Nachmanovici, apoi la Conservatorul George Enescu din Iaşi, cu eminentul pedagog Gheorghe Sârbu. Înzestrat cu un talent de excepţie şi cu o enormă putere de muncă, Bujor Prelipcean a îndreptăţit din plin sfaturile pe care George Enescu le-a adresat permanent tinerilor – „Cunoaşterea de sine, munca şi autocontrolul să constituie principiile fundamentale în artă, ca şi în viaţă”. Aşa se face că astăzi, datorită succeselor dobândite în cariera artistică şi universitară, Bujor Prelipcean poate fi nominalizat ca una dintre cele mai marcante personalităţi muzicale ale României.

Datorită faptului că a fost şef de promoţie pe ţară, la absolvirea cursurilor universitare în anul 1972, i-a fost oferit postul de asistent universitar la catedra de interpretare a Conservatorului George Enescu din Iaşi.

Încă din anii studenţiei, Bujor Prelipcean a manifestat o pasiune evidentă pentru activitatea solistică, concomitent cu cea camerală, participând la numeroase recitaluri şi concerte ca solist în ţară şi străinătate. În primăvara anului 1973 fondează Cvartetul de coarde Voces. Cvartetul Voces a participat la numeroase cursuri în ţară şi străinătate, lucrând în România sub îndrumarea maestrului Wilhelm Georg Berger, iar în străinătate cu profesorii Friederich von Hausegger, Uzi Wiesel, Vilmos Tatray, Amedeo Baldovino şi cu membrii Cvartetului Amadeus, reuşind astfel să dea viaţă celui mai longeviv şi mai valoros cvartet de coarde din istoria muzicală a României, depăşind în acest moment trei decenii de activitate de o înaltă ţinută artistică.

În fruntea Cvartetului Voces, dar şi în afara activităţii camerale, Bujor Prelipcean a susţinut nenumărate pagini solistice de mare dificultate tehnică şi interpretativă, ce i-au confirmat calitatea de artist autentic.

De-a lungul anilor a colaborat cu mari personalităţi muzicale internaţionale, cum ar fi: Martin Lovett, Mstislav Rostropovici, Wolfgang Laufer, Radu Aldulescu, Valentin Gheorghiu, Ştefan Metz, Luz Leskowitz, Cvartetul Fine Arts (SUA), Grigori Jîslin, Menahen Pressler, Karl Leister, Walther Seyfarth, Jeremy Menuhin, etc.

Bogata activitate artistică a fost răsplătită cu nenumărate distincţii, dintre care enumerăm câteva selectiv; titlul de Cetăţean de Onoare al Municipiului Iaşi, Diploma de Onoare a Festivalului Internaţional George Enescu, Bucureşti 1998 şi Ordinul Naţional pentru Merit, în grad de Cavaler, pentru merite deosebite în promovarea culturii româneşti în ţară şi peste hotare.

Pe lângă activitatea interpretativă, Bujor Prelipcean are şi o bogată activitatea pedagogică: profesor la Universitatea de Arte George Enescu din Iaşi, profesor de onoare la Academia de Muzică Gh. Dima din Cluj-Napoca, profesor de onoare la Academia de Muzică din Wurzburg, Germania, susţinând deasemenea şi cursuri de măiestrie la Academia Regală Olandeză de Cvartet din Amsterdam.

Reprezentând o personalitate marcantă a vieţii muzicale româneşti şi internaţionale, Bujor Prelipcean a îndeplinit de-a lungul timpului diverse funcţii publice, între care cea de Director General al Filarmonicii Moldova din Iaşi, între 1984-1988 şi apoi din 1999 până în prezent.