Image module

Gabriel Bebeşelea

Admirat pentru entuziasmul şi muzicalitate sa, Gabriel Bebeșelea este recunoscut ca fiind „unul dintre cei mai talentaţi dirijori români ai ultimelor decenii” (Jurnalul Festivalului George Enescu, 7 Septembrie 2011).

Gabriel Bebeșelea este Dirijor Principal al Filarmonicii de Stat “Transilvania” Cluj-Napoca și, pe lângă această poziție, stagiunea actuală si cele viitoare îl anunță la pupitrul unor orchestra precum Rundfunk-Sinfonieorchester Berlin, Barcelona Symphony Orchestra (OBC), Orchestre National du Capitole de Toulouse, Konzerthausorchester Berlin, Tonkünstler-Orchester Niederösterreich, Filarmonica Arturo Toscanini, Ulster Orchestra Belfast, State Academic Symphony Orchestra of Russia “Evgeny Svetlanov”, Orchestra Naţională Filarmonică Rusă, Singapore Symphony Orchestra și Slovenian Philharmonic Orchestra. În Romania, Gabriel Bebeșelea dirijeaza în mod regulat orchestre precum Filarmonica “George Enescu”, Orchestra Naţională Radio, Orchestra de Cameră Radio și Filarmonica de Stat Sibiu.

Printre soliștii cu care Gabriel Bebeșelea colaborează se numără Sarah Chang, Ray Chan, Simon Trpčeski, Robert Levin, Valentina Lisitsa, Leticia Moreno, Sayaka Shoji, Boris Giltburg, Dimitri Ashkenazy, Alexandra Dariescu, Daniel Ciobanu, Alexandru Tomescu, etc. Un dirijor notabil de operă, Bebeșelea a fost numit Dirijor Principal al Operei din Iaşi în 2011, devenind cel mai tânăr şef de orchestră într-o astfel de postură din România. În 2015, a fost numit Dirijor Principal al Operei Române din Cluj.

Gabriel Bebeșelea este câstigător al concursurilor de dirijat “Lovro von Matačić” (2015) şi “Jeunesses Musicales” (2010), precum și seminifinalist al concursurilor de dirijat „Donatella Flick” al London Symphony Orchestra (2014) și „Gustav Mahler” al Bamberger Symphoniker în 2016. În 2011 Gabriel Bebeșelea a obţinut o bursă la renumita Royal Concertgebouw Orchestra Amsterdam, unde a avut posibilitatea să participe la repetiţii şi concerte şi să înveţe de la câţiva din cei mai importanţi dirijori ai zilelor noastre: Mariss Jansons, Bernard Haitink, Herbert Blomstedt, Cristoph von Dohnanyi, Philippe Herreweghe, David Zinman și Eliahu Inbal.